by rote

In clipa cand m-ai uitat nu ai pierdut nimic. Ai renuntat la dorinta de a descoperi.
Daca ai incerca sa ma imaginezi acum, ai ramane vesnicii intregi pe ganduri... te-ar coplesi o senzatie stranie care ti-ar zdruncina fiinta intreaga cu fiecare cuvant pe care l-ai spus si auzit, cu fiecare gand care te-a tinut in viata, cu fiecare buza pe care ai simtit-o pe pleoapa, cu fiecare suvita pe care ai rasfatat-o cu degetele tale, cu fiecare data cand nu m-ai privit...
Ai vrut sa nu iti doresti... Bizar cum iti poti refuza tie pe tine... Cum reusesti sa te amagesti ca nu te afecteaza momentul, ca nu te striga clipa si ca ti se contracta timpul? Fiecare gand al tau e o noua lacrima sub ochiul meu... Fiecare lacrima a mea e un nou univers innecat in el insusi prin el insus... Fiecare univers nu e decat o noua farama uzata in inconstienta ta...
Oare de cati ochi ai avea nevoie ca sa nu mai vezi umbrele?...sau de cate urechi ca sa nu mai asculti gandurile?...sau cate guri ti-ar trebui ca sa nu mai rostesti ceea ce nu crezi?...
Daca ai incerca sa ma pictezi, cu ce culoare ai incepe? De cate nuante si clipe uitate ai avea nevoie? Sau cate altele similare ar trebui sa mai descoperi? Si totusi ai prefera sa le inventezi pe toate... Pe cine ai lasa sa-ti aleaga pensula? Pe nimeni! Ai picta cu degetele in incercarea de a ma simti in fiecare culoare, de a ma fragmenta in nuante si a ma forma superficial avand iluzia ca vesnicia intarzie sa se sfarseasca...
Imagineaza-ma daca poti: cineva pe care candva ai cunoscut, de care probabil chiar ti-a placut...
Imagineaza-ma ca fiind tu...