snuff out

Stai pe nesimtite cu mana culcata pe masa asa incat varful a doua degete sa atinga piciorul paharului pe care intarzi sa-l golesti. Fixezi pe rand jumatatea goala si jumatatea plina, ochii tai fiind in sincron perfect cu bataile pendulului de la ceas. Un ceas negru care te duce cu gandul la urmele lasate de cauciucuri pe E60. O adevarata cruzime exercita acest obiect asupra ta...poate te gandesti cat de prietenos ti s-ar putea parea si desigur cat de folositor ti-ar putea fi un topor in momentul acesta; acest gand ar putea explica ranjetul sters de pe fata ta...
O vezi cum ridica ceasca, tinand-o atent cu ambele maini, si soarbe usor. Isi rezeamma coatele pe masa pastrand obiectul incatusat intre palme. Poate ar trebui sa o intrebi daca ii e frig; dar nu o faci, nu scoti nici un sunet. Ii privesti fascinat buzele maronii, subtiri, dar perfect conturate si incerci sa iti imaginezi ce senzatie ti-ar putea lasa acestea pe obraz. Are parul strans acum. Buzele i se misca repede, iar deschizatura lor lasa sa iasa cuvintele adresate tie. Ti-e greu sa o urmaresti. Sti ce mult iti place sa-i asculti vocea prin telefon, timp in care sa o vizualizezi exact cum ti-o doresti tu. Ai schimba bluza rosie si fusta in carouri cu o rochie simpla, de o culoare inchisa, mata, care sa-i urmeze perfect linia siluetei si pe care ai lasa-o sa-i descopere genunchii. I-ai scoate din picioare incaltarile cu toc si i-ai pune altele si mai inalte. Ai indemna-o sa zambeasca deoarece tu simti aceasta in vocea ei.
Buclele ii maseaza usor umerii goi, deasupra carora atarna cerceii primiti in dar de la prietena ei cea mai buna. Te fixeaza cu privirea asteptand raspunsurile cerute. E mai putin vesela decat de obicei. Topul verde o face sa para mai serioasa. Ii scoate in evidenta ochii ei mari, de un maro pur. Realizezi ca nu ai putea sa nu te pleci in fata lor. Simti ca ai fi in stare sa-i dai orice ti-ar cere. Doar ca...ea nu-ti cere decat banale explicatii despre niste lucruri cu care tu nu vrei sa-ti bati capul.
E foarte neastamparata azi. Nu pare sa-si gaseasca locul pe scaunul atat de familiar... Ti se pare ciudat...vrea sa achiti nota si sa plecati urgent. Simti cum inima iti iese din piept in timp ce-ti spui ca: ea este un inger, ea nu mi s-ar darui niciodata mie, as putea si sa mor - si totusi, ea ma iubeste; ma iubeste atat de mult incat poate...dar nu, nu ar fi cu putinta sa se intample.
Paharul e la fel de gol si la fel de plin...inca mai auzi bataile ceasului...
...deoarece ea este extrem de tacuta. Nu-ti mai pune intrebari, nu-ti mai spune de excursii la New York, nu-ti mai povesteste despre colegi de facultate. Vezi ca este ea, si totusi alta. Tacerea ii este arma. Aceeasi mana si-o plimba usor tragand de suvitele ei moi si elastice.
Isi cauta energic in geanta. Tu ii studiezi atent fiecare miscare a mainii, a incheieturii, a degetelor. Poarta ceasul ei argintiu la mana dreapta; are o eleganta aparte. Surprinzand-o ca verifica ora, iti doresti ca ceasul sa i se opreasca si ea sa nu observe ca sa ramana la nesfarsit langa tine.
Te uiti la ea incercand sa-ti dai seama cu ce e diferita. E prima ora cand o vezi cu parul indreptat. Fata ei este usor alungita si zambetul putin mai larg. Ochii ei - mai stralucitori, mai rugatori ca niciodata.
Se aseaza scurt. In mana dreapta tine mobilul si cheile de la masina, iar de stanga ii atarna geanta greoaie care intotdeauna ti s-a parut inexplicabil de mare. Se grabeste. Iti da o sarutare, se intoarce cu spatele si cu o miscare leganata isi poarta statura zvelta spre usa. Intinzi mana ca sa o prinzi pe a ei...
...dar membrul iti ramane intins in aer; il simti greu...
Vezi piciorul scaunului, privesti marginea mesei, iti ti respiratia pentru cateva momente. Nu o mai cunosti. Nu o mai intalnesti. Ai vrea sa te pierzi din nou in ochii ei; dar ea are ochii inchisi acum. Ridici paharul, il duci la gura. Il lasi golit pe masa. Realizezi ca bataile pe care le auzi sunt bataile proprie-ti inimi. Ceasul a stat in loc. Esti hotarat sa o revezi: mergi sa o intampini alaturi de ingeri.